Mai mulţi botoşăneni, printre care şi deţinuţi din Penitenciarul Botoşani, au fost evacuaţi, miercuri, după o ameninţare cu bombă în clădirea Curţii de Apel Suceava. Imobilul a fost evacuat după ce pe serviciul de urgenţă 112 s-a primit un apel potrivit căruia în birourile Tribunalului Suceava ar fi fost amplasată o bombă.
În urma apelului anonim, la faţa locului au venit trupele SRI, precum şi reprezentanţi ai Serviciului Pirotehnic din cadrul IPJ Suceava, dar şi importante forţe ale Jandarmerie.
Din clădire au fost evacuaţi atât angajaţii instanţelor sucevene, cât şi oamenii care se aflau la procese. De asemenea, a fost dispusă şi evacuarea deţinuţilor din Penitenciarul Botoşani care aveau procese în derulare la cele trei instanţe, Judecătorie, Tribunal şi Curtea de Apel.
La cele 3 intrări ale Palatului de Justiţie au fost amplasaţi jandarmi, care au interzis accesul oricărei persoane. Între timp specialiştii de la SRI şi cei de la Serviciul pirotehnic au început să verifice birourile în căutarea bombei anunţate prin 112.