Discrepanțe mari la pensiile obținute de botoșăneni. Vezi care este cea mai mare pensie obținută de un botoșănean!

 

Casa Judeteana de Pensii BotosaniNu mai este un secret pentru nimeni că în România sunt diferențe mari în privința salariilor obținute. În timp ce un funcționar dintr-o primărie abia dacă ridică 800 lei pe lună, sunt directori de instituție care ridică lunar și 6000 lei sau simpli angajați a căror leafă ajunge la 1500-2000 lei pe lună chiar mai mult dacă se ia în considerare vechimea, funcțiile deținute etc.

La fel se întâmplă și în cazul pensiilor unde diferențele sunt enorme. La ora actuală, potrivit oficialilor de la Casa Județeană de Pensii Botoșani, la nivelului județului Botoșani, sunt 15.204 pensionari care ridică o pensie lunară de 350 lei, vorbind aici de pensiile sociale, de acei oameni care au lucrat în agricultură. Asta în condițiile în care sunt pensionari a căror pensie este de câteva zeci de mii de lei iar alții, cei mai mulți ridică o pensie de până în 1000 lei.

Potrivit directorului Casei Județene  de Pensii Botoșani, Marius Budăi, cea mai mare pensie obținută de un botoșănean la ora actuală este de 7986 lei. Acesta locuiește în municipiul Botoșani și a lucrat și în sistemul de învățământ.

Directorul Casei de Pensii Botoșani, Marius Budăi, a spus că botoșăneanul a ajuns la o sumă atât de mare pentru pensia lunară datorită și indemnizației pe care a ridicat-o ca persoană cu handicap. „Este vorba despre o persoană din municipiul Botoșani, care a lucrat în învățământ, dar și în alte locuri de muncă, și a beneficiat de legea 48 privind drepturile persoanelor cu handicap. S-au cumulat deducerile din indemnizația primită ca persoană cu handicap”, a spus Marius Budăi.

Suma de 7986 lei ridicată de botoșăneanul cu cea mai amre pensie la ora actuală este urmată de un altul care ridică nu mai puțin de 4943 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *