Pompierii şi cadrele de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au intervenit, joi dimineaţă, după ce au fost chemaţi să stingă un incendiu izbucnit la mall şi să salveze mai multe victime.
Incendiul a fost localizat la ultimul etaj al clădirii, iar flăcările au rănit mai mulţi angajaţi ai complexului comercial. Pompierii au intervenit cu aproape toate autospecialele din dotare fiind sprijiniţi şi de jandarmi precum şi de poliţişti locali. De asemenea la salvarea victimelor au participat şi voluntari de la Crucea Roşie. Incendiul a fost lichidat cu ajutorul unei autoscări, iar victimele au fost evacuate pe scara de incendiu. Acestea au primit ajutor medical în două corturi ale voluntarilor plasate în apropierea mall-ului.
Nu a fost vorba de o situaţie reală, ci de un exerciţiu coordonat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, prin care s-a urmărit atât testarea capacităţii de reacţie a efectivelor care intervin în astfel de cazuri, cât şi modul în care angajaţii centrului sunt pregătiţi să intervină.
Imediat după incendiu s-a simulat şi un accident rutier petrecut în faţa mall-ului între un autoturims şi un tramvai. Evenimentul rutier s-a soldat cu două victime care au rămas încarcarate. Pompierii au intervenit pentru descarcerare şi acordarea primului ajutor fiind sprijiniţi de cadrele medicale.
O altă simulare a primit un furt de la complexul comercial, acesta fiind simulat de jandarmi şi poliţiştii locali.