Icoană unică pictată la 115 ani

icoana Vorona- BotosaniLa câţiva kilometri de Mănăstirea Vorona, în adâncul pădurii, credinţa şi osteneala unui pictor bătrân au creat o icoană unică în lumea creştin-ortodoxă.

Este vorba de icoana Maicii Domnului cu pruncul de mână, aflată în Biserica „Buna Vestire” de la Mănăstirea Sihăstria Voronei.

Protosinghelul Ghedeon Huţănaşu, stareţul mănăstirii, a spus că icoana a fost realizată de Vladimir Machedon, un pictor de biserici de pe malul Prutului. Potrivit stareţului, Machedon a început pictura când avea 100 de ani. Din cauza sărăciei şi a izolării mănăstirii de lume, lucrarea a durat 15 ani, din 1861 până în 1876, în care pictorul a făcut mai multe drumuri pe jos, chiar şi iarna, la Muntele Athos, pentru a obţine materiale, fonduri şi culori.

Unii au contestat-o, spunând că nu este o icoană pur ortodoxă sau pur bizantină, fiindcă are câteva elemente renascentiste. Însă marele teolog şi profesor, părintele Constantin Galeru, când a venit la mănăstire, în 1987, a analizat-o să vadă dacă respectă semnele de-a pururea fecioriei Maicii Domnului şi a văzut că are cele trei stele pe care Maica Domnului le poartă pe frunte şi pe umeri”, mărturiseşte stareţul.

Pe de altă parte, credincioşii care se închină la icoană le-au spus vieţuitorilor mănăstirii că simt ajutorul divin, însă nu există mărturii scrise despre minuni făcute de aceasta. „Au fost câteva semne. În anii ’80, înaintea unui cutremur, icoana Maicii Domnului a plâns şi, deşi s-a încercat prin restaurare ştergerea urmei de lacrimă, a rămas (..) Ultimul semn a fost după anul 2000, când icoana a răspândit câteva picături”, a relatat stareţul Ghedeon.

Un miracol a trăit şi un credincios venit la mănăstire pentru a se vindeca de o suferinţă trupească şi care le-a povestit călugărilor că a fost „certat” de Maica Domnului că nu avea postura potrivită atunci când se ruga în faţa icoanei.

Sursa: Monitorul de Botoşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *