Directorul Şcolii Lunca este acuzat de un grup de profesorii din unitate de abuz în serviciu şi spun că aceasta a organizat op petrecere cu băuturi alcoolice în incinta unităţii de învăţământ. Un grup de cadre didactice a trimis pe adresa redacţiei BotosaniNews o sesizare în care arată că Elena Tănase, directorul Scolii Gimnaziale nr.1 Lunca, a cerut profesorilor, in cadrul sedintei Consiliului profesoral din data de 19 mai, sa contribuie cu bani, respectiv 50 lei, pentru protocolul care urma să se facă după o manifestare dedicată Zilei Copilului.
“Unii profesori au fost amenintati in mod direct: spre exemplu domnului profesor de tehnologie Iordache Stoica i s-a spus ca este obligat sa plateasca suma pentru ca i s-a acordat continuitatea, la fel a facut si cu alti colegi spunandu-le ca trebuie sa plateasca niste polite <stiu ei pentru ce> si ca trebuie sa aduca diferite produse pe langa suma de bani, recunoscand cu nonsalata in public ca face abuz de putere. O parte din acesti bani stransi de prof. Elvadeanu Licuta si directorul Tanase Elena vor fi deturnati si spre ansamblul Comorile Luncii fara nici un fel de dovada , banii nestiindu-se de fapt in buzunarul cui ajung. De asemenea directorul Tanase Elena nu a explicat niciodata in Consiliul de administratie cum distribuie cheltuielile, tot timpul directionand banii spre cheltuielile si deplasarile ei personale, foloseste cand doreste microbuzul scolii in scopuri personale. Petrecerea bahica, stropita din belsug cu vin, rachiu, asezonata cu gratare facute in curtea scolii(mai lipseau manelele si era o tiganeala completa) a avut loc dupa un asa zis spectacol de 1 iunie ziua copilului-pretext, facut de ochii lumii care a inceput la ora 12 in data de 30 Mai 2014 la Scoala Gimnaziala Nr.1 Lunca din cadrul comunii Lunca, preconizat sa tina in jur de 3 ore apoi urmand “masa festiva” la care sunt invitati persoane apropiate directorului , care au propulsat-o in aceasta functie, bineinteles chefuind pe banii stransi de la profesori. Bauturile alcoolice si masa au fost servite in salile de clasa ale Scolii Gimnaziala Nr.1 Lunca”, se arată în comunicat.
Profesorii spun că directorul şcolii este numit politic nefind nici macar titular in aceasta scoala si, mai spun ei, considera scoala propria ei mosie.
“Hitler ar fi fost mandra de ea, iar Ceausescu ar fi considerat-o prea radicala. Are un mod despotic, totalitar de a conduce urland si jignind toti colegii din scoala in aproape fiecare zi, amenintandu-i ca nu le mai acorda continuitatea , ca le scade calificativul, instituind o atmosfera de stres si teroare. Instaureaza in scoala un climat de lucru instabil si stresant prin crearea de situatii conflictuale dand dovada intotdeauna de instabilitate , impulsivitate , nestapanire a comportamentului exterior, manifestandu-se prin crize violente de furie, fara cauze plauzibile”, se mai arată în comunicat.
Pentru că sesizarea trimisă redacţiei a ajuns şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean, marţi a fost declanşată o anchetă la şcoală. Dragoş Cristea, purtătorul de cuvânt al IŞJ, a declarat că cele sesizate la Şcoala Lunca nu se confirmă, după ce s-a discutat cu jumătate din colectivul profesoral, însă, mai spune el, cercetarea continuă.
Cristea, care a făcut parte din comisia de anchetă, susţine că masa dată după serbare a fost în incinta Căminului Cultural Lunca şi nicidecum în şcoală, iar profesorii au contribuit benevol la organizarea acesteia.
„Nu se confirmă aspectele reclamate în sesizare. La Şcoala 1 din Lunca a fost organizat un spectacol pe 30 mai, la care au participat la organizare elevi ai şcolii, profesori, conducerea şcolii, au fost autorităţi locale. La finalul spectacolului s-a dat o masă. Am discutat cu profesorii, iar oamenii şi-au plătit masa. A fost o chetă şi există şi bonuri. Fiecare profesor care a dorit să participe la această masă şi-a plătit consumaţia. Ştiu, de asemenea, că masa s-a organizat la cămin. Mâncarea a fost adusă de o firmă de catering, pentru că există bonuri. Băuturi alcoolice nu ştiu dacă s-au consumat. Bănuiesc că un pahar de vin au băut, dar nu au stropit cu vin bucatele făcute în curtea şcolii„, a spus Cristea, care a adăugat că nu au fost aplicate sancţiuni în acest caz, întrucât totul s-a organizat cu respectarea „prevederilor legale” şi nu există obiectul sancţiunii.
El a spus, de asemenea, că situaţia de la Şcoala Lunca se analizează în continuare.
draga redactie, orice s-ar intampla in scoli cu directori agreati, nu se va intampla nimic, mai ales din partea isj. sunt cateva cazuri de directori despotici in comportament, toata lumea stie de magariile care le fac (scoala e considerata mostenirea de la parinti a directorului), nimeni nu are curajul sa deschida gura(maria sa directorul e angajatorul, e cons. de administratie…e unsul lui dumnezeu). asa era si pe vremea lui nea nicu, poate unii isi mai aduc aminte, asa-i si acum….asa ca astia tineri din invatamant nu pot spune ca nu stiu cum se traia pe vremea lui ceasca!! ca acum!!
Mie îmi pare uşor cusută cu aţă albă această reclamaţie . Cine a petrecut la sărbătoarea bahica dacă toţi profesorii ar fi fost nemulţumiţi? Ok, am înţeles, apropiaţii directorului……..dar cine s-ar fi afumat pe lângă grătar , ca doar nu oaspeţii sau directorul??? Iar în ziua de azi are oricine telefon sau aparat foto şi se putea face o poză pentru a se vedea unde a avut loc petrecerea. Cred şi eu ca nu oricui îi este uşor să scoată 50 lei din buzunar, cu atât mai mult din obligaţie. Şi mai vedem cu toţii şi cum sunt numiţi directorii , dar la fel de bine există şi mulţi frustraţi cronici care se ţin de astfel de reclamaţii. ISJ are obligaţia să scoată adevărul la iveală!