Botosaneanul Alexandru Bogdan Tanase, de 19 ani, zis "Aluna", a fost ucis in Italia, iar principalii suspecti sunt trei botosaneni din comuna Corni, precum si unul din municipiul resedinta de judet. Autoritatile italiene au descoperit cadavrul lui Tanase intr-un cartier din Roma, in aceeasi zi fiind gasit mort si un polonez. Desi initial intre cele doua cazuri nu exista nicio legatura, anchetatorii italieni au adunat dovezi care indica faptul ca ambii barbati si-au pierdut viata in aceleasi conditii. Cu toate ca surse din cadrul Politiei ne-au confirmat faptul ca s-au purtat discutii cu principalii suspecti, oficialii institutiei neaga acest aspect. "Putem sa va spunem ca Tanase a fost gasit decedat de autoritatile italiene, iar la oarecare distanta a fost gasit si cadavrul unui cetatean polonez. Din cate stim, cauzele mortii nu au fost inca stabilite oficial. Nu avem nicio ancheta in derulare in acest caz, nu am efectuat interogatorii si nici nu am retinut nicio persoana. Daca se va stabili o comisie rogatorie internationala, vom fi la dispozitia acesteia", a declarat Dragos Holca, prim-adjunctul sefului Inspectoratului de Politie Judetean Botosani. Oficialii botosaneni nu stiu cand va fi repatriat corpul neinsufletit al tanarului Tanase.
Surse din anturajul lui Alexandru Bogdan Tanase sustin ca acesta si polonezul ar fi fost ucisi de ceilalti botosaneni, pentru ca asupra lor aveau 350 de sticle cu parfum, care valorificate in tara ar fi valorat 35.000 de lei. Totul s-ar fi facut la comanda unuia dintre botosanenii implicati in lumea interlopa locala care are legaturi si in Italia, cu toate ca ordinul ar fi fost doar de jefuire, nu si de ucidere. Potrivit anumitor surse, botosaneanul de la care a plecat comanda ar fi fost audiat deja de politisti, insa nu a recunoscut posibilele invinuiri aduse. O alta varianta, care a circulat printre anchetatori, ar fi aceea ca tanarul a fost talharit de cateva kilograme de argint de conationalii sai inainte de a fi ucis. Posibila crima ar fi fost vazuta de un boschetar polonez, iar pentru a scapa de martori, ceilalti botosaneni au preferat sa-l ucida si pe acesta. In ambele variante se vorbeste despre trei botosaneni din comuna Corni, doi frati si un var, respectiv Gheorghe C., Florin C. si Dumitru C., si doar intr-una singura si de implicarea unui botosanean cu legaturi in lumea interlopa. Cei trei au fost anchetati de mai multe ori pentru comiterea de furturi, activitatea lor din Italia fiind asemanatoare celei din tara. Intreaga localitate Corni discuta despre isprava celor trei concetateni, o persoana care a preferat sa-si pastreze anonimatul povestind ca unul dintre posibilii suspecti s-ar fi interesat la primarie de actele necesare pentru a-si pregati reintoarcerea in Italia, dar impreuna cu sotia