Copil electrocutat ca să nu mai fure

gard locuintaCaz incredibil în comuna Roma, unde un bărbat de 67 de ani, Dumitru P., a ajuns să fie cercetat pentru tentativă de omor, după ce a pus curent electric în gard pentru a scăpa de copiii care-i furau fructele dintr-un zarzăr.

Victimă i-a căzut un copil de 14 ani, care a ajuns la spital cu arsuri de gradele III şi IV la mâini. Cadrele medicale spun că numai o minune a făcut ca băiatul să nu-şi piardă viaţa.

Incidentul s-a petrecut marţi la prânz, când trei băieţi din clasa a VIII-a de la Şcoala 1 Roma au trecut strada într-o pauză, pentru a fura zarzăre dintr-un copăcel din curtea de vizavi. „Cei doi colegi s-au urcat pe gard şi, când s-au dat jos, nu s-a întâmplat nimic. Când am pus eu mâinile pe gard, cred că a băgat cablul în priză, pentru că nu am mai reuşit să-mi dau jos mâinile de pe gard”, a povestit Marius M., victima incidentului.

like facebook Ajutat de un coleg care l-a tras cu putere, copilul a fugit la şcoală, şi-a luat ghiozdanul şi s-a dus acasă. Abia după câteva ore i-a spus mamei prin ce a trecut.

La Secţia de pediatrie, băiatul a fost operat de urgenţă, leziunile suferite fiind extrem de grave. „Arsurile sunt profunde şi e posibil să rămână cu unele sechele. Din fericire, nu au fost afectate tendoanele, deci nu va rămâne cu probleme funcţionale”, a spus chirurgul Teodor Bejenaru.

Sursa: Monitorul de Botoşani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *