Un autocar ce transporta concurenţi la crosul organizat de Primăria Botoşani a fost implicat, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier.
Evenimentul s-a produs pe drumul european E85 în localitatea Vadu Moldovei, judeţul Suceava, când autocarul a lovit o căruţă ce ieşea pe carosabil dintr-o curte.
Căruţaşul, aflat sub influenţa băturilor alcoolice, nu s-a asigurat, iar în urma impactului calul a murit pe loc, iar atelajul a fost dstrus, însă din fericire bărbatul nu a păţit nimic. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de poliţie şi o ambulanţă, după ce mai mulţi pasageri ai autocarului au suferit în şoc.
Autocarul circula spre Suceava, avea patru pasageri, iar la un moment dat, o căruţă venea din sens opus, calul s-a speriat, a intrat pe contrasens şi s-a izbit în autocar.
„Nimeni nu a fost rănit, dar calul a murit”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
Sursa: SuceavaNews