Cea de-a doua fiică a preşedintelui Consiliului Judeţean are emoţii: va intra în cel mai scurt timp în febra examenului de bacalaureat. Florina Xenia Ţurcanu este în clasa XII-a, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi a ales deja şi facultatea pe care o va urma: Academia de Studii Economice din Bucureşti-Facultatea de Administrarea afacerilor, cu predare în limbi străine. Florin Ţurcanu a declarat că fiica sa a trecut deja printr-un filtru al examenului înainte de a merge la ASE, probă pe care a luat-o cu nota 9. Şeful judeţului spune că nu are emoţii în privinţa acesteia la examenul de bacalaureat, pentru că fiica sa este bună la învăţătură.
„De-a lungul timpului s-au făcut nişte impresii despre mine că sunt de la ţară. Am avut şi eu lipsuri, că aşa este normal să le ai, pentru că nu am avut timp în tinereţele mele să citesc mult, să am contact direct cu o societate mai înaltă, dar uşor-uşor am avut capacitatea şi m-a ajutat gena ca să pot să fac ceva. Copiii mei sunt buni şi nu muncesc atât de mult în ceea ce priveşte învăţătura, că dacă ar munci ar fi de maximum„, a spus Florin Ţurcanu.
Şi fiul preşedintelui CJ va intra în febra examenelor. Acesta termină clasa VIII-a şi se pregăteşte pentru evaluarea naţională. Vrea să urmeze Colegiul Naţional „A.T.Laurian”.
Fiica cea mare a preşedintelui CJ termină anul acesta Ştiinţe politice, însă, în ciuda acestui fapt, Florin Ţurcanu nu vrea să audă de intrarea acesteia în politică.
„Exclus ca, copii mei să facă politică„, a adăugat Ţurcanu.
Florin Ţurcanu are trei copii din prima căsătorie, iar soţia sa din a doua căsătorie are, la rândul ei, doi copii.