Un bărbat de 33 de ani a ajuns la spital după ce a fost bătut şi furat de prietenii de pahar. Poliţiştii au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă 112, de către o tânără de 27 ani, din comuna Curtești, cu privire la faptul că la aceeaşi dată, soțul său, în vârstă de 33 ani, a fost agresat de mai multe persoane necunoscute în timp ce se deplasa pe drumul public dintre localitățile Băiceni și Orășeni Deal, comuna Curtești.
Ulterior agresiunii, bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoșani, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internat.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au identificat doi tineri, în vârstă de 21 şi respectiv 22 de ani, ambii din localitatea Băiceni, comuna Curteşti, judeţul Botoşani, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea faptei reclamate.
În sarcina acestora s-a reţinut că, în seara de 11 mai, după ce, împreună cu victima, au consumat băuturi alcoolice într-un bar de pe raza localităţii Băiceni, ar fi urmărit-o pe aceasta în timp ce se deplasa spre domiciliu şi, ajungând-o din urmă, au agresat-o şi i-au sustras o sumă de bani şi un telefon mobil.
Faţă de cei doi tineri bănuiţi de comiterea faptei a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore în arestul I.P.J. Botoșani, în cauză cercetările continuând sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tâlhărie.