Profesorii veniţi în aceste zile la Botoşani în cadrul proiectului Comenius au remarcat „oraşul verde”, „trotuarele largi”, „clădirile vechi” dar şi „mâncarea deosebit de gustoasă”.
Dascălii vin din Turcia, Italia, Polonia, Bulgaria şi Grecia, cei mai mulţi dintre ei fiind la Botoşani pentru prima oară. La invitaţia prefectului Costică Macaleţi, aceştia au servit cafeaua de după – amiază în sala Luchian a Prefecturii, alături de inspectorul şcolar general Mihaela Huncă, exprimându-şi primele impresii. Astfel delegaţia turcă, venită din Anadolu Lisesi, alături de italienii de la Tortoli, bulgarii din Kocherinovo, polonezii din Lubsko, şi grecii din Thermoy a apreciat ospitalitatea, calmul oamenilor, vegetaţia bogată a oraşului, dar şi felurile delicioase servite la masă.
„Ne vom întoarce cu cel puţin 5 kilograme în plus, atât este mâncarea de gustoasă.”, a fost remarca reprezentantei profesorilor din Grecia.
Replica prefectului Costică Macaleţi a fost o invitaţie adresată musafirilor pentru a rămâne permanent la Botoşani. „Iar, în caz că nu vreţi să rămâneţi la noi, vă aşteptăm cu drag oricând doriţi să reveniţi.”, a încheiat prefectul.
În cadrul proiectului implementat de Colegiul „A.T. Laurian”, elevii şi profesorii învaţă imnurile şi tradiţiile celorlalte state partenere, musafirii ajunşi în aceste zile la Botoşani venind, aşadar, cu temele făcute. Aceştia vor interpreta mâine în aula Colegiului Laurian imnul României, însă cu instrumentele tradiţionale, specifice ţărilor din care vin. Ulterior, delegaţiile vor vizita muzee şi meşteri populari din nordul ţării pentru a vedea artă în lemn, ouă încondeiate, dar şi dansuri tradiţionale botoşănene.
Sursa: comunicat de presă Instituţia prefectului