Posturile de la instituţiile de cultură din subordinea Consiliului Judeţean vor fi suplimentate, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu. Acesta a spus că s-au deblocat angajările în sistem şi că organigramele unora dintre instituţiile de cultură vor fi suplimentate.
„Vom vedea la rectificarea din iulie dacă o să fie necesar o să mai suplimentăm organigrama la Muzeul judeţean cu două-trei posturi ca să putem asigura toate condiţiile. La Şcoala populara de artă s-au scos patru posturi la concurs„, a spus Florin Ţurcanu.
La Memorialul Ipoteşti vor fi scoase la concurs două posturi de conducere.
„Inclusiv la Memorial vom pune un director cultural şi un adjunct, că dau şi Lacul cu nuferi. Eu le cer treabă, dar au trei oameni. Nu poţi să pui un om de la cercetare de acolo ca să facă administrare„, a adăugat preşedintele CJ.
Memorialul Ipoteşti are un post vacant de director adjunct prin plecarea lui Liviu Rădăşanu la Nova Apaserv.
numai doi
Mai ai si alte rude sau clienti politici de insurubat in institutiile culturale din subordine, oameni fara nici o legatura cu meseria? Aici e vorba de Eminescu deci mai cu grija ca se vede si se judeca rau de tot pina la urma!