Mai mulţi judecători botoşăneni s-au înscris la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru ocuparea funcţiilor de conducere de la nivelul Judecătoriilor, Tribunalelor şi Curţilor de Apel.
Funcţiile de la instanţele botoşănene scoase la concurs sunt cele de preşedinte al Judecătoriei Darabani, unde concurează judecătorul George Teofil Mardar , preşedinte al Judecătoriei Dorohoi, pentru care a optat judecătoarea Lenuţa Oanea, şi vicepreşedinte al Judecătoriei Botoşani, unde concurează Alina Mihaela Palancanu.
Luminiţa Froicu, judecătoare la Tribunalul Botoşani, s-a înscris pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Suceava. Aceasta îi mai are contradandidaţi pe judecătorii suceveni Gheorghe Cătălin Temneanu şi Cristinel Grosu.
Toate candidaturile au fost admise. Examenul va debuta în 18 mai cu testarea psihologică, constând în lucrare scrisă şi interviu, 30 mai, susţinerea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere, iar în 15 iunie susţinerea proiectului privind managementul, comunicarea şi resursele umane.