Petiția ”România merită mai mult”, lansată de PSD Botoşani, strânge din ce în ce mai multe semnături din partea botoşănenilor. Documentul care va fi înaintat Parlamentului European cere un tratament egal pentru români și combaterea instituțională a discursului xenofob, rasist și nedrept din statele membre ale Uniunii împotriva românilor.
În timp ce petiția își croiește drumul său către oficialii europeni, partidele președintelui Traian Băsescu vin în fața electoratului cu aceeași candidați, care în vara anului 2012 atacau cu virulență România în străinătate, împotriva votului exprimat de cei 7,4 milioane de români.
Astfel, PDL își deschide lista de candidați cu persoane precum Monica Macovei sau Traian Ungureanu, iar PMP, partidul președintelui Traian Băsescu și al Elenei Udrea propune electoratului o listă pe care îi regăsim pe Cristian Preda, Teodor Baconschi sau Cristian Petrescu, fost ministru în scurta guvernare MRU.
”Nu este de mirare că domnii Țâbuleac și Flutur nu vor să semneze petiția ”România merită mai mult”. Pe lista lor de candidați se află Monica Macovei, Elena Băsescu sau Cristian Preda, care au făcut tot ce le-a stat în putință să își denigreze țara lor în Europa, în timpul referendumului pentru demiterea președintelui”, a declarat Andrei Dolineaschi, președintele PSD Botoșani.
Candidații PDL și PMP, discurs defăimător la adresa românilor
Astfel, în 2012, în cadrul unei emisiuni televizate, europarlamentarul Monica Macovei acuza o mare fraudă de circa două milioane de voturi. Cu toate acestea, cu toate eforturile DNA, au fost găsite presupuse nereguli în doar 11 secții de votare din cele peste 18.000 existente în România. Dacă aceste nereguli vor fi demonstrate în instanță, „marea fraudă” nu ar depăși mai mult de câteva zei de voturi.
Un alt exemplu al retoricii anti-românești promovată de candidații de azi ai PDL și PMP este invocarea așa-zisei ”lovituri de stat” din vara anului 2012. Demersurile constituționale făcute pentru procedura de demitere a președintelui și cele 7,4 milioande de voturi au fost interpretate în mod abuziv drept lovitură de stat. Întreaga Europă a fost intoxicată cu informații eronate venite chiar din partea unor europarlamentari români care astăzi candidează pentru un nou mandat pe listele PDL și PMP. Toate aceste intoxicări au culminat cu dezbaterea publică din Parlamentul European, la cererea expresă a europarlamentarilor PDL printre care și Cristian Preda și Elena Băsescu, asupra evenimentelor politice din țara noastră.
Macovei a cerut suspendarea drepturilor României în UE
Monica Macovei a mers într-atât de departe încât a cerut chiar suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul European. Astfel, pe 3 iulie, europarlamentarul român susținea la TVR Info că în cazul României ar trebui aplicat art. 7 din tratatul privind UE, care prevede că drepturile unui stat membru pot fi suspendate, inclusiv dreptul de vot în Consiliu, atunci când se constată încălcarea statului de drept.
În lumina tuturor acestor declarații se înțelege motivul pentru care cei de la PDL și PMP nu doresc să semneze pentru apărarea demnității în străinătate. ”Toți acești candidați ai PDL și PMP au denigrat țăra noastră peste hotare și au cerut sancțiuni grele pentru propriul lor popor”, a declarat Andrei Dolineaschi, președintele PSD Botoșani.
Orice cetățean poate semna pentru a se alătura demersului de apărare a drepturilor românilor în Europa. Semnatarii sunt înregistrați cu nume, prenume, țară și domiciliu, conform Regulamentului Parlamentului European. PSD Botoșani oferă fiecărui semnatar textul integral al petiției și un autocolant cu titlul „România merită mai mult”. După strângerea de semnături, petiția va fi depusă la Comisia pentru Petiții și va intra în dezbatere în Parlamentul European.
Biroul de presă al PSD Botoșani