În perioada Sărbătorilor Pascale, peste 500 de poliţişti vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Poliţiştii vor fi prezenţi pe principalele artere rutiere, în localităţile urbane şi rurale, în special în zona lăcaşurilor de cult sau a altor locuri de pelerinaj şi zone de agrement, pentru prevenirea oricăror evenimente neplăcute.
Astfel, pe lângă dispozitivul curent, poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică,poliţie rutieră, investigaţii criminale, acţiuni speciale se vor afla în stradă, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, precum şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători. Poliţiştii vor acţiona în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică, îndeosebi în proximitatea lăcaşurilor de cult.
Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice. Totodată, lucrătorii din cadrul Poliţiei Transporturi îşi vor intensifica în această perioadă activităţile de patrulare a trenurilor de călători, în staţii şi triaje şi vor avea în mod deosebit în atenţie verificarea asigurării pazei bunurilor şi a valorilor monetare.
Poliţiştii rutieri, folosind 54 de autospeciale (dintre care 26 dotate cu echipamente de măsurare a vitezei ) vor acţiona pe 8 tronsoane intens circulate ale drumurilor naţionale şi judeţene, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizării circulaţiei şi combaterii vitezei excesive.
În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apelul Unic de Urgenţă!
Vom fi la datorie!
Sursa: comunicat IPJ