Vineri, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al judeţului Botoşani s-a desfăşurat etapa judeţeană a concursului pentru preşcolari "Micii Pompieri", organizat in parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani.
Competiţia se adresează copiilor din grupele mari şi pregătitoare şi are ca scop dezvoltarea capacităţii de inţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţii de urgenţă precum şi de a promova atitudinile şi comportamentele corespunzătoare in situaţii de risc.
La start s-au aliniat cinci echipaje de la Grădiniţa nr.14 Botoşani, Gradiniţa 21 Botoşani, Gradiniţa nr. 6 Botoşani, Grădiniţa nr. 19 Botoşani şi Grădiniţa nr. 9 Dorohoi. Pe parcursul desfăşurării probei teoretice copiii au demonstrat că stăpinesc noţiunile elementare din domeniul situaţiilor de urgenţă rezolvind intr-un timp scurt un chestionar tip grilă de 10 de intrebări din domeniul apărării impotriva incendiilor. La proba practică concurenţii au realizat un desen/pictură cu teme privind apărarea impotriva incendiilor şi au povestit imaginile pictate in faţa juriului.
Toţi participanţi au primit diplome de participare şi premii. Primul loc a fost ocupat de echipajul de la Grădiniţa nr. 19 Botoşani. Premiul II a fost adjudecat de preşcolarii de la Grădiniţa nr. 9 din Dorohoi, iar premiul III a revenit echipajului Grădiniţei 14 din Botoşani