Trei maşini au fost implicate într-un accident în lanţ pe raza localitatii Curtesti. Un bărbat de 39 ani, din orașul Negrești, județul Vaslui, conducea o autoutilitară pe D.E. 58, pe raza comunei Curtești si, probabil pe fondul neatenției în conducere și a nerespectării distanței față de un autoturism care rula în faţa sa, condus de un bărbat de 35 ani, din comuna Ungureni, județul Botoșani, a intrat în coliziune cu acesta.
Ca urmare a impactului, autoturismul a fost proiectat pe același sens de deplasare, într-un alt autovehicul, condus de un tânăr de 25 ani, din municipiul Botoșani. Din accident a rezultat vătămarea corporală a două minore, în vârstă de 3 şi respectiv 7 ani, pasagere pe bancheta din spate în autoturismul lovit de autoutilitară.
Toţi conducătorii auto implicaţi în accident au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Soferul neatent este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.