Cod galben pentru Botosani: Meteorologii anunta ploi puternice

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis, o atenţionare "COD GALBEN" pentru judeţul Botoşani pentru intervalul 05.06.2008, ora 15.00- 06.06.2008, ora 23.00. Fenomenele vizate sunt ploi ce pot avea caracter torenţial, insoţite de tunete şi fulgere şi intensificări de scurtă durată ale vintului. Local cantităţile de apă vor depăşi 30 a�" 35 l/mp iar izolat 50 l/mp. Vor fi condiţii de grindină.
Totodată, pentru intervalul 05.06.2008, ora 15.00- 07.06.2008, ora 14.00 a fost transmisă şi o avertizare hidrologică "Cod Galben" pe riurile Siret şi Prut. Ca urmare a precipitaţiilor insemnate cantitativ şi cu caracter torenţial (izolat peste 50 l/mp) prognozate se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, piraie cu efect de inundaţii locale şi creştere de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale "Cotelor de Atenţie" pe riurile din bazinele hidrografice Siret şi Prut. Fenomenele se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior a riurilor.
Avind in vedere fenomenele meteo periculoase prognozate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă au fost avertizate pentru a monitoriza situaţia şi a anunţa in cel mai scurt timp Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al judeţului Botoşani in cazul producerii unor situaţii de urgenţă generate de inundaţii.
Serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani sunt pregătite să intervină in cel mai scurt timp pentru indepărtarea efectelor negative ale inundaţiilor.