Liderul tinerilor PNL, Lucian Diac, sare în apărarea lui Florin Ţurcanu. Acesta a declarat că ofensiva locală a PSD arată starea de disperare şi nervozitate care s-a instalat în rândul social-democraţilor şi dezvăluie antipatia energică pe care aceştia o au faţă de PNL şi faţă de liderul PNL Botoşani, Florin Ţurcanu.
„Am observat această aversiune faţă de PNL şi Florin Ţurcanu şi în afirmaţia domnului Ovidiu Portariuc, care odinioară se văicărea că nu are acces la audienţă la domnul preşedinte. Putem confirma şi noi, consilierii dumnealui, şi camerele de luat vederi din instituţie, că domnul Portariuc nu a călcat niciodată pe la biroul domnului preşedinte în intenţia de a obţine o audienţă„, a spus Diac.
Liderul tinerilor liberali i-a criticat şi pe tinerii din PSD. Potrivit lui Diac, tinerii din PSD au început să fie deodată foarte vocali.
„Ridicol este faptul că s-au lăsat înduplecaţi de conducătorii lor supremi şi aleargă proclamând bezmetic refacerea USL. Ei par să nu înţeleagă că USL s-a desfiinţat, nu mai există. USL s-a desfiinţat din cauza faptului că PSD nu a suportat PNL ca un partener egal. Indiferent de mesajele false pe care le comunică departamentele PSD, de sondajele făcute pe genunchi în culisele televiziunilor, noi vă asigurăm că în PNL adevăraţii liberali sunt uniţi şi în luptă pentru o Românie modernă„, a adăugat preşedintele tinerilor din PNL Botoşani.
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
Normal ca fiecare are parerea lui asupra destramarii USL. Problema e ca prea multi din PNL au varianta extrem de diferite.
Este foarte normal sa iei apararea marelui „imparat” Florin Turcanu chiar daca el starneste mirosul dintre PSD si PNL.
V-ati aliat cu PDL, acei oameni care acu ceva timp ii acuzati de tot felul de lucruri fabrica + reale. Acum sunteti aliati :)).
PSD-ul tace si face, PNL-ul rage a disperare, disperare creata de ruperea USL.