Un consilier judetean a acuzat, joi, in cadrul sedintei de Consiliu Judetean, ca masura luata de Nova Apaserv privind intreruperile de apa este abuziva si nedreapta. Verginel Vacariu a spus ca nu toti abonatii care au ramas fara apa sunt rau-platnici si ca operatorul de apa nu verifica la fata locului daca intr-o scara de bloc sunt debitori sau apartamente inchise.
“Cei de la societatea de apa nu verifica, nu opereaza in calculator. Sunt cetateni care au plecat in alte parti. Revin dupa un-an doi, in tara. Sunt locuinte sigilate, incuiate. Sa verifice cate din apartamentele unde figureaza rau-platnici sunt inlocuite. De ce vrem sa umplem Botosaniul de paduchi si de alte boli prin intreruperea apei”, a spus Vacariu.
Presedintele Consiliului Judetean, Florin Turcanu, i-a raspuns consilierului ca masura a dat roade, iar acest lucru s-a vazut prin incasarile care s-au facut dupa debransare. El a precizat totodata ca a cerut operatorului de apa sa renunte la debransari in perioada imediat urmatoare pana la clarificarea situatiei celor plecati din apartamente.