Societatea Nova Apaserv S.A. Botoşani anunță întreruperea furnizării apei, pe 27 martie, între orele 7,00 – 19,00, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii pe conducta de distribuţie apă ce alimentează orașul Flămânzi.
Vor fi afectaţi utilizatorii din cartierul Alfa Land, zona Lebăda precum și toate localitățile branşate la coloana ce alimentează orașul Flămânzi.
Pentru evitarea efectelor negative cauzate de lipsa apei, rugăm atât consumatorii casnici cât şi agenţii economici afectaţi să-şi constituie rezervele de apă necesare.
„Nova Apaserv își cere scuze faţă de abonații afectaţi și îi asigură că se va interveni cu operativitate, pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus”, se precizează într-un comunicat de presă.