Principalii suspecţi în cazul jafului de la Casa de amanet „Fabio”, comis în noaptea de 4 spre 5 martie, sunt tot din Dorohoi, la fel ca şi în cazul jafului comis în iunie 2012.
Cel puţin aşa indică rezultatele investigaţiilor efectuate până în prezent. Deocamdată, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) nu au oferit mai multe informaţii pentru a nu afecta derularea anchetei, însă anchetatorii au obţinut o serie de indicii care i-au condus spre trei dorohoieni. În baza urmelor ridicate de la faţa locului, anchetatorii speră să reuşească să le probeze faptele, dar pentru moment nu s-a pus problema reţinerii suspecţilor, poliţiştii dorind să administreze întreg probatoriul. „La acest moment nu deţinem informaţii care să poată fi făcute publice”, a precizat luni Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt în cadrul IJP.
Pe de altă parte, discreţia din jurul anchetei se justifică şi prin prisma eşecurilor înregistrate în jafurile mai vechi. Astfel, în primul jaf din Botoşani de la o casă de amanet, comis în vara 2005, tot pe strada Primăverii, la societatea Esco Trade, poliţiştii au ajuns până în preajma autorilor, dar ancheta a fost dată peste cap după ce un ofiţer sub acoperire, infiltrat în grupul suspecţilor, a fost deconspirat.
Sursa: Monitorul de Botoşani.