Compania petrolieră azeră care îşi deschidea, în urmă cu trei ani, sediul în Botoşani şi care avea în conducere doi botoşăneni, nu mai are nici o legătură cu judeţul Botoşani. Treptat, oficialii de la Socar şi-au mutat afacerea la Bucureşti, pornind de la schimbarea sediului social urmată de cumpărarea diferenţei de 10% din acţiunile familiei Berescu şi scoaterea acestora din conducerea firmei.
Mai nou, au dat afară toţi angajaţii care figurau pe firma din Botoşani, după ce au decis „centralizarea” afacerii în capitală. Acum, o parte din aceştiau au deschis acţiuni în instanţă prin care contestă concedierea.
Unul dintre aceştia este Viorel Boicu, care a lucrat de la începutul înfiinţării Socar, fiind preluat de la Romtranspetrol. Bărbatul a lucrat ca şofer şi spune că salariile erau mici, însă li se promitea că parcul auto se va mări şi implicit vor fi condiţii mai bune de muncă şi venituri mai bune. În urmă cu câteva luni a fost anunţat că postul său a fost restructurat, maşinile de transport fiind vândute.
„Am solicitat măcar să ne plătească orele suplimentare pentru zilele de sâmbătă şi duminică lucrate. Nu ne-au spus nimic înainte, dintr-o dată ne-am trezit daţi afară. Pe lângă mine au mai deschis patru colegi procese. Ei s-au mutat la Bucureşti nu mai au nimic aici”, a declarat Viorel Boicu.
În ceea ce priveşte salariaţii TESA, aceştia au putut opta între naveta la Bucureşti sau şomaj. Mulţi dintre ei au acceptat prima variantă pentru a rămâne cu un venit stabil.
Citeşte şi: