Fostul ministru Ramona Mănescu, dar şi fostul şef al CNAS Cristian Buşoi se vor regăsi pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare, în discuţii fiind de asemenea Mircea Diaconu, fostul şef al ANSVSA Mihai Ţurcanu şi preşedintele CSL Claudia Benchescu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.
Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi se vor afla pe lista de candidaţi pentru europarlamentare, din partea PNL, pe locuri considerate eligibile, au menţionat surse liberale. Mănescu a renunţat anul trecut la mandatul de europarlamentar pentru a prelua Ministerul Transporturilor în Guvernul Ponta, în vreme ce Cristian Buşoi a părăsit Parlamentul European pentru şefia CNAS.
De asemenea, candidaturi la europarlamentare pe locuri eligibile vor avea actualii eurodeputaţi Norica Nicolai, Adina Vălean, Eduard Hellvig, Renate Weber, Ovidiu Silaghi.
PNL şi-a fixat ca obiectiv obţinerea a opt poziţii de europarlamentari în alegeri, astfel încât a opta poziţie pe listă este disputată de Claudia Benchescu şi Mihai Ţurcanu, fratele şefului Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu.
Totodată, numele vicepreşedintelui PNL Mircea Diaconu a fost vehiculat de liberali pentru a deveni candidat la europarlamentare, însă o decizie în acest sens ar putea fi luată după ce instanţa se va pronunţa asupra dosarului în care este acuzat de conflict de interese.
Lista PNL pentru europarlamentare ar urma să fie prezentată oficial la începutul lunii martie.
Candidaturile la alegerile pentru Parlamentul European pot fi depuse până cel târziu în 26 martie.
uau e si RENATE WEBER parca imparatu spunea ca nu o vrea dar de fapt cine il mai baga pe el in seama
incep sa apara listele cu capii lumii mafiote din partide, numerotarea e pusa dupa cum v-a fura mai mult? niste incompetenti mai ales aici in botosani!
Ce Mihai Turcanu domnilor,am fost coleg de liceu cu el la Sendriceni si era vai de capul lui ,nu-i iesea mediile la chimie,matematica,ma mir de cum aterminat o facultate……..