Un proiect care are în vedere realizarea unor schimburi de experienţă între liceeni a fost lansat, luni, de Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE). Proiectul „Let’s learn the way they do!” este coordonat de preşedinte CJE Botoșani, Mititelu Eduard, coordonator CJE Botoşani, prof. Mihaela Ţăranu, şi directorul Departamentului de Concursuri şi Programe Şcolare, Roxana Puiu.
„Let’s learn the way they do!” este un proiect ce include schimbul de experiență între tineri, la nivel municipal, adresat elevilor de clasa a IX-a și a X-a. În perioada 5-7 februarie, elevii și-au depus aplicațiile pe platforma Consiliului Național al Elevilor, www.wedu.ro, iar în urma analizei candidaturilor au fost aleși 18 elevi, din 48 de aplicanți de la cele 4 instituții școlare partenere. Lista elevilor selectați este disponibilă pe același site.
Pe durata acestei săptămâni, elevii selectați vor lua parte la orele de curs în liceele în care au fost repartizați.
Scopul acestui proiect este de a îmbunătăți comunicarea dintre elevii și profesorii unităților școlare implicate, oferindu-le elevilor o experiență nouă și productivă în domeniul învățământului.
Parteneri sunt Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și liceele implicate : Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „A.T.Laurian”, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, Liceul Teoretic „Grigore Antipa”.
Consiliul Elevilor ar putea initia un proiect asemanator in care sa includa si elevii de la liceele tehnologice.Asta pentru ca „si ei sunt liceeni”