Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, consolidează lupta pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile asumindu-şi responsabilităţile prevăzute in protocolul de colaborare incheiat cu Fundaţia "Hand of Help". Scopul protocolului vizează colaborarea permanentă intre poliţie şi fundatie, in vederea informării şi conştientizării copiilor/tinerilor aflaţi in sistemul de protecţie, in ceea ce priveşte riscurile implicării in fapte antisociale ca victime sau autori de infracţiuni.
Activităţile prevăzute a se realiza in cadrul Programului vizează teme ca: prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile: cum poţi evita delicvenţa, cum te poţi feri de delicvenţi; prevenirea şi combaterea traficului de persoane,a prostituţiei: factori de risc, profilul persoanelor vulnerabile faţă de traficul de persoane, profilul traficantului; prevenirea consumului de droguri legale şi ilegale: prezentare generală privind problematica consumului de droguri, factori de risc, factori de protecţie, cauze şi efecte pe termen scurt şi mediu. In acest sens, specialiştii din cadrul compartimentului au organizat in data de 10 aprilie o activitate de informare, in cadrul Programului local de prevenire şi combatere a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, fiind abordată problematica delincvenţei juvenile. La activitate au participat un număr de 30 de copii/tineri, beneficiari direcţi ai programului, dobindind informaţii generale despre: legislaţia pentru minori, cauzele violenţei, violenţa in şcoli, consecinţelor comportamentului infracţional, etc. prin prezentarea unor materiale informativ educative, proiecţia filmului documentar din cadrul Campaniei "Alcoolul nu te face mare", distribuirea de pliante, afişe şi broşuri. Totodată aceştia şi-au manifestat dorinţa de a participa şi la alte activităţi cu caracter educativ.A?