Zilele teatrului sub egida celor 50 de ani ai institutiei

Zilele Teatrului Mihai Eminescu care se vor afla anul acesta la cea de-a treia ediţie se vor desfăşura sub jubileul celor 50 de ani de la infiinţarea Teatrului Mihai Eminescu Botosani şi 170 de ani de teatrul in limba romana la Botosani. Evenimentul va avea loc in deschdierea stagiunii 2008-2009 şi va marca aceste aniversări. "Am depus deja un proiect impreuna cu Asociatia Culturala Amfiteatru-2006 la Primăria Botosani incare in parteneriat cu teatrul Mihai Eminescu se are in vedere sprijinul reciproc pentru realizarea celei de a treia editţii a Zilelor Teatrului. Cu aceste manifestări vom deschide stagiunea", a declarat Traian Apetrei, directorul teatrului Mihai Eminescu Botoşani. La eveniment sunt aşteptaţi , preşedintele UNITER, Ion Caramitru, dar si mari actori, printre care Dan Puric, Mihai Malaimare, Daniel Badale, Margareta Pogonat, Ion Dichiseanu, Adela Marculescu, Constantin Baltaretu, Corneliu Revent, Monica Postolache, Sergiu Tudose, Stelian Preda, Ana Vladescu, actori care şi-au inceput cariera la Botosani. Marii actori vor fi omagiati intr-o seara dedicata special lor, asa cum una aparte va avea si tanara generatie care vine din urma. In cadrul acestor zile vor fi lansate cartea "Istoria spectacolului la Botosani" de Ştefan Cervatiuc si un album intitulat "Teatrul Mihai Eminescu -50". Nu vor lipsi expozitiile fotodocumentare care vor reda crampee din existenta actorilor care si-au petrecut existenta pe scena, in cabinele si holurile institutiei. Invitatii editiei din acest an vor primi medalii din aur, argint si tombac, dar si diplome de excelenta in functie de anii dedicati teatrului.