Senatorul PSD de Botoşani Doina Federovici a adresat, marţi, o interpelare ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, prin care cere efectuarea unor analize privind conţinutul apei de la „izvorul cu foc” din Hlipiceni, criticând lipsa de implicare în acest caz a Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie din subordinea Ministerului Sănătăţii.
Federovici arată că “fenomenul neobișnuit se petrece de aproape 20 de ani și este special pentru că apa care iese din pământ are flacără atunci când iese la suprafață, cel mai probabil pentru că trece printr-un strat de gaz natural”.
“Apa care arde este și puternic sulfurată, de aceea localnicii o folosesc ca tratament pentru afecțiunile reumatice. Acest fenomen a fost intens mediatizat in mass-media nationala si locala”, se arată în interpelare.
Parlamentarul social democrat susţine că Primăria Hlipiceni a adresat în mod repetat adrese Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie prin care se solicita sprijin, contracost, în efectuarea analizelor complexe a apei ce provine din izvorul mentionat mai sus. De asemenea, se dorea interpretarea din punct de vedere medical a rezultatelor analizelor efectuate.
„Cunoscut fiind faptul ca indicațiile terapeutice se eliberează numai după realizarea unui studiu de farmacodinamie si a unui studiu clinic (efectuate pe bază de contract), conform procedurii de elaborare a indicațiilor terapeutice, s-a transmis INRMFB o comandă fermă pentru serviciile solicitate dar nici până la această dată nu s-a primit un răspuns din partea specialiștilor. Menționez că în situația în care aceste analize ar dovedi că apa are caracteristici terapeutice, Primaria intentioneaza sa acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea unei baze de tratament, lucru care ar duce la o certa dezvoltare a acestei comune”, mai spune Federovici.
În condițiile în care Primăria Hlipiceni a depus toate diligențele necesare pe langa INRMFB, trimițând toată documentația solicitată iar Institutul Național de Recuperare nu oferă nici un feed-back față de cele solicitate de către autoritățile publice locale din comuna botoșăneană, Federovici îi cere ministrului să îi comunice care este politica ministerului pe care îl conduceți față de atitudinea delăsătoare a INRMFB-ului care îngrădește în aceste condiții dreptul la dezvoltare – prin neexploatarea acestei resurse naturale – a comunității locale din Hlipiceni, cat si fata de valorificarea terapeutica a acestor resurse naturale neexploatate.
daaaa…. dupa ce a terminat fabrica de mozzarella acum face statiune balneoclimaterica. oare ce urmeaza?