Servicii sexuale anchetate pe ascuns

Ancheta in cazul tinerei acuzate de prostituţie şi implicate in scandalul de la Serviciul de Permise bate pasul pe loc. Deşi cercetările au inceput in noiembrie 2007, poliţiştii şi procurorii nu au trecut incă de ancheta preliminară. Asta deşi, potrivit reglementărilor, in maxim trei luni de la sesizare poliţiştii trebuiau să se pronunţe dacă fapta există şi dacă sunt elemente pentru inceperea urmăririi penale. "Din motive obiective, care nu pot fi făcute publice, termenul legal a fost prelungit de parchet cu incă 60 de zile", a precizat joi subcomisarul Manuela Ieremie, purtător de cuvint in cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Menţinerea cercetărilor in faza actelor premergătoare demonstrează că anchetatorii nu deţin nici probe concludente care să le permită punerea sub acuzare a celor implicaţi, dar pune totodată, sub semnul intrebării, activităţile derulate de aceştia. Asta pentru că intirzierea soluţionării cauzei ar putea avea efecte in timp, o parte din probele care ar fi putut fi valorificate riscind să se piardă. De exemplu, fata susţinea că ar fi fost prin mai multe instituţii publice. Cum multe unităţi au camere de supraveghere, veridicitatea declaraţiilor fetei putea fi stabilită prin simpla comparare a acestora cu inregistrările video. Cum inregistrările nu sunt păstrate decit o anumită perioadă, nu este exclus ca eventualele imagini compromiţătoare să dispară. In plus, chiar dacă tinăra a fost transferată intr-un alt centru de ocrotire socială, cei care se simt cu musca pe căciulă ar putea face presiuni asupra ei, direct sau indirect, pentru ca aceasta să-şi schimbe declaraţia. Ori, dacă tinăra retractează cele afirmate iniţial, ancheta ar putea rămine fără obiect.

Care sunt cauzele acestei stări de fapt este greu de spus, pentru că informaţiile obţinute de anchetatori sunt confidenţiale. Lipsa de reacţie din partea autorităţilor alimentează, insă, zvonurile potrivit cărora s-ar incerca muşamalizarea cazului. Asta pentru că, in situaţia in care declaraţiile fetei se confirmă, iar cazul este făcut public, s-ar putea ajunge la o reacţie in lanţ, cu efect direct asupra instituţiilor in care fata susţine că ar fi asigurat servicii sexuale. In plus, imaginea unor funcţionari publici ar avea de suferit, iar cazul ar putea atrage inclusiv destrămarea unor familii.

Nici cercetările administrative nu au fost finalizate

Rezultatele anchetei intirzie să apară şi pe linie administrativă. Scandalul sexual de la Permise a fost cercetat pe linia Direcţiei Generale Regim Permise Auto şi Inmatriculare Autovehicule, singura instituţie care a confirmat printr-un act oficial intimplarea din septembrie. O altă cercetare a fost incepută de prefectură, care la citeva zile a aplicat şi singura măsură cu salariaţii suspecţi. Aceştia au fost retraşi din activitatea cu publicul şi trecuţi la gestionat hirtiile din serviciu. Situaţia a fost analizată şi de un corp de control al ministrului de interne care a anunţat rezultatele oficiale in jurul datei de 22 martie.

Raportul, ce aştepta semnătura ministrului, nu a mai ajuns, insă, la Botoşani. "Aşteptăm din zi in zi acest raport de control. Nu ştim de ce intirzie", a declarat zilele trecute prefectul Gheorghe Sorescu.

Servicii sexuale asigurate la mai multe instituţii

Presupusa reţea de prostituţie care acţiona in instituţiile botoşănene a fost scoasă la lumină de Monitorul, la inceputul acestui an. Scandalul a izbucnit după ce s-a descoperit că, in noiembrie 2007, un grup de angajaţi de la Serviciul de permise de conducere, care sărbătoreau o zi de naştere, ar fi intreţinut raporturi sexuale cu o tinără de 15 ani, care provenea din sistemul de protecţie a copilului, adusă de un proxenet. Fata a declarat atunci că practica era folosită şi de angajaţii altor instituţii botoşănene, insă numele celor implicaţi şi instituţiile in cauză nu au fost divulgate. Potrivit unor informaţii neoficiale, cel care ar fi jucat rolul de proxenet ar fi fratele unui om de afaceri din Botoşani, care deţinea un magazin de piese auto, printre clienţii căruia se aflau mai mulţi poliţişti. Potrivit aceloraşi surse, acelaşi suspect ar fi intrat, anii trecuţi, şi in colimatorul celor de la Crimă Organizată, după ce s-a vehiculat că ar fi dus in străinătate mai multe tinere care au ajuns ulterior in reţelele internaţionale de prostituţie. Cazul se află in atenţia Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi a Parchetului de pe lingă Judecătoria Botoşani, care continuă cercetările