Spectacol montat in premiera la Botosani de către un regizor strain

Actorii botoşăneni au inceput repetiţiile cu regizorul Andro Enukidze din Georgia cu care vor scoate următoarea premieră. Este pentru prima dată cand colectivul teatrului botoşănean colaborează cu un regizor străin, spectacolul acestuia urmand a fi inscris la festivalurile de teatru din ţară si străinătate care vor avea loc anul acesta. Data premierei va fi stabilită săptămana viitoare după ce va fi aleasă distribuţia spectacolului. Cel mai probabil aceasta va avea loc inainte de sărbătorile pascale, pe data de 24 aprilie sau după aceste sărbători, pe data de 1 mai. Intalnirea cu Andro Enukidze s-a produs la festivalul de teatru de la Trabzon din Turcia unde actorii botoşăneni au participat cu spectacolul "Ivan Turbincă". Ulterior, regizorul georgian a fost invitat să participe la Zilele Teatrului Mihai Eminescu care au avut loc anul trecut. "Am realizat că e o trupă serioasă, pofesionistă, că lucrand in acest mod niciodată nu poţi să rămai in urmă. Sper că lucrul pe care il vom face impreună va deveni interesant pentru oraş. Credem că avem ce comunica publicului dacă va veni să vadă spectacolul", a declarat Andro Enukidze. Spectacolul pe care acesta il va monta la Botoşani se numeşte "O poveste foarte simplă" şi este o adaptare după Maria Lado. Enukidze a montat pana acum peste 40 de spectacole in diferite ţări, cele mai recente colaborări fiind in Turcia, Rusia şi Polonia. Spectacolul vorbeşte despre viaţă ca cel mai frumos dar de la Dumnezeu in ciuda beneficiilor pe care le aduce eraA� digitala.