Judecătoria Botoşani este condusă, de la începutul anului, de un nou preşedinte. Consiliul Superior al Magistraturii a emis decizia de numire a unui nou şef la instanţă, după ce la finele anului trecut a organizat un concurs pentru ocuparea funcţiei de preşedinte.
La concurs a participat un singur candidat, Alina Maria Neculai, ce a obţinut o medie de 8,62 de puncte, după ce a fost notată cu 9,25 la proiectul de management şi 8,00 la proba scrisă. Alina Maria Neculai este judecător la secţia civilă din anul 2008, iar în iulie 2012 a promovat ca vicepreşedinte al instanţei, funcţie pe care a stat până în luna aprilie 2013, când a preluat atribuţiile de preşedinte, după plecarea Lilianei Poelincă la CSM.
În septembrie 2013 a urmat o perioadă de perfecţionare la Curtea de Apel Galaţi, activând în cadrul instanţei gălăţene şi obţinând gradul de judecător de curte, până la sfârşitul anului trecut, când a participat la concursul pentru conducerea Judecătoriei Botoşani.
„Sunt primele mele zile în această funcţie. Este solicitant, cu provocări dintre cele mai diverse. Vrem să facem din Judecătoria Botoşani un loc unde să se lucreze în condiţii mai bune şi justiţiabilii să aibă acces la servicii de o calitate cât mai bună”, a precizat Alina Neculai.