Politia Comunitara a dat mai multe amenzi pentru gunoi aruncat la intimplare

Poliţiştii comunitari botoşăneni au continuat, in perioada 10-16 februarie, acţiunile efectuate pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislaţia referitoare la păstrarea curăţeniei pe domeniul public, se arata intr-un comunicat al Politiei Comunitare.

Multe persoane depozitează deşeuri pe străzi creind rampe clandestine de gunoi. In timpul patrulărilor zilnice, agenţii comunitari botoşăneni au depistat zece persoane care au incălcat prevederile HCL 76/2002. Dintre acestea, patru au fost sancţionate cu amendă in valoare de 350 lei şi sase cu avertisment scris.

Alte trei persoane au fost sancţionate contravenţional cu amendă in valoare de 60 lei, conform Legii 426/2001, iar o persoană a fost sancţionată cu amendă in valoare de 30 lei conform H.C.L. 202/2005 pentru acelaşi gen de fapte.

J. Veronica, T. Dumitru, G. Doru şi C Alexandru au fost sancţionaţi cu amendă in valoare de 100 lei fiecare pentru incălcarea H.C.L. 76/2002, art. .3, lit. "c", privind interdicţia aruncării in alte locuri decit cele destinate, precum containere şi coşuri a cojilor de seminţe, de fructe, resturi de ţigări alte resturi de obiecte şi ambalaje.

Alte trei persoane au fost amendate conform Legii 426/2001. A. Irinel-Benone a fost surprins abandonind o pungă cu resturi menajere in faţa imobilului nr. 17 de pe str. Călugăreni. Numitul M. Sergiu – Eduard a fost surprins in timp ce abandona o pungă cu resturi menajere pe spaţiul verde, lingă un coş pentru gunoi de pe b-dul George Enescu, in faţa Frizeriei "Intim", ambii fiind sancţionaţi cu amendă contravenţională in valoare de 25 lei fiecare. T. Cătălin a fost surprins in timp ce abandona o pungă cu deşeuri pe Pietonalul Unirii, in apropierea Muzeului Judeţean, fiind amendat cu 10 lei.