Dezinteres pentru banii de la Administratia Fondului de Mediu

Niciun proiect nu a fost depus in cadrul sesiunii de finanţare deschisă de Administraţia Fondului de Mediu incepand cu data de 1 februarie. Deşi au posiblitatea să obţină bani pentru realizarea unor proiecte pe mediu, primăriile, agenţii economici şi şcolile sau organizaţiile neguvernamentale din judeţ nu par să fie interesate de banii pe care ii pune la bătaie Administraţia Fondului de Mediu. Termenul limită pană la care pot fi depuse proiectele este data de 10 martie. Deşi a rămas mai puţin de o lună pana la inchiderea sesiunii niciun proiect nu a fost depus. "Ei ar fi trebuit să aibă deja studiul de fezabilitate şi proiectul care se depune o dată cu cererea de finanţare. Altfel, nu cred că vor avea timp să le facă. Pana acum nu numai că nu a depus nimeni niciun proiect dar nu s-a interesat de posibilitatea aceasta",a declarat Narcisa Dumitriu, purtătorul de cuvant al Agenţiei de Protecţia Mediului Botoşani. Proiectele pot fi depuse pe orice domeniu cofinanţarea proprie fiind de 60 la sută pentru agenţii economici, 10 la sută pentru şcoli şi organziaţii neguvernamentale şi 40 la sută pentru primării. Anul trecut, in cadrul celor trei sesiuni de finanţare ale Administraţiei Fondului de Mediu au fost depuse două proiecte de catre doi agenţi economici din judeţ şi unul de către Primăria Botoşani privind reabilitarea versantului Cornişa. Proiectul acesta din urmă a fost finalizat la data de 15 ianuarie 2008.