Pensiile a 4350 de botoşăneni, care s-au pensionat între 1 ianuarie 2011 şi 22 ianuarie 2013 vor fi recalculate funcţie de indicele de corecţie, a anunţat directorul Casei Judeţene de Pensii, Marius Budăi. Măsura este luată în urma decizei Curţii Constituţionale CR cu privire la neconstituţionalitatea a două articole din Legea pensiilor. Munca angajaţilor CJP Botoşani va fi însă titanică, cel mai probabil recalculările vor începe să se facă din ianuarie 2014.
„Avem 45 de zile de a ne stabili, printr-un act normativ, cum se va face recalcularea. Se vor face recalculări cu un alt indice de corecţie stabilit printr-un act normativ şi aşteptăm acela act normativ. Am periat baza de date, iar la cei care nu au avut modificări, în sensul de adăugări de stagii, treceri de la anticipată parţială la limită de vârstă, li se vor face centralizat. Restul vom vedea cum se va face calculul. Chiar dacă pensia va merge spre scădere, în urma recalculării, va rămâne acelaşi cuantum. Exista un indice de corecţi în legea 263, dar guvernul trecut a amânat aplicarea acestui indice„, a spus Marius Budăi.
El a precizat că este posibil ca indicele de corecţie să fie diferit pe anul 2011 faţă de cel din 2012.
„Ca efect al acestei decizii, dispozițiile art.III alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2013, referitoare la aplicarea în cursul anului 2013 a unui indice de corecție de 1,06 adus punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr.263/2010, se vor aplica doar persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis după data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2013, respectiv data de 23 ianuarie 2013, urmând ca persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis începând cu luna ianuarie 2011 până la data de 23 ianuarie 2013 să li se aplice dispozițiile art.170 din Legea nr.263/2013”, se arată într-un comunicat al CCR.
Prevederile declarate neconstituționale stabilesc: „(2) Indicele de corecție prevăzut la alin. 1 se aplică și punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011. (3) În situația persoanelor prevăzute la alin. 2, indicele de corecție se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.