Autorul spargerii de pe 2 decembrie de la casa de amanet de pe strada Primăverii a fost prins. Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani au dispus, sâmbătă, reţinerea pentru 24 de ore, a lui Cezar Dutcă, de 29 de ani, suspectat de comiterea infracţiunilor de furt calificat în formă continuată şi violare de domiciliu.
Pe 2 decembrie, în intervalul orar 22.40-23.30, bărbatul a pătruns prin efracţie în incinta unei case de amanet situată pe strada Primăverii din municipiul Botoşani, de unde a sustras 10 telefoane mobile şi suma de 211 lei, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 10.000 de lei.
Bărbatul a fost prins, vineri, pe raza municipiului Constanţa, fiind ulterior condus sub escortă la sediul Poliției Municipiului Botoşani.
Potrivit Poliţiei, acesta a spart mai multe case şi a furat din mai multe magazine.
În noaptea de 16 spre 17 noiembrie, el a pătruns în curtea unei familii din municipiul Botoşani, iar ulterior a intrat în locuinţă pe o fereastră şi, din hol, a sustras o poşetă în care se aflau bani şi bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 4.000 de lei.
Pe 29 noiembrie, acelaşi individ a intrat într-un magazin situat pe strada Primăverii din municipiul Botoşani, unde, profitând de neatenţia personalului, a sustras de pe un raft, un telefon mobil, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei.
Prin acelaşi mod de operare, pe 1 decembrie, el a sustras un telefon mobil, dintr-un alt magazin de profil, situat pe strada Marchian din municipiul Botoşani.
În sarcina aceleaşi persoane s-a mai reţinut şi comiterea unei infracţiuni de violare de domiciliu şi provocarea de suferinţe fizice şi psihice faţă de animale, constând în aceea că, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie, a pătruns într-o curte din municipiul Botoşani, iar ulterior, folosindu-se de o rangă metalică, a lovit de mai multe ori peste cap şi corp, un câine, producându-i multiple leziuni.
Cezar Dutcăva fi prezentat, duminică, Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.