Democrat-liberalii il avertizează pe prefect că partidul din care provine ii terfeleşte din ce in ce mai grav imaginea şi il sfătuiesc să-şi dea demisia inainte de a se compromite definitiv. Florin Ghiorghiţă, preşedintele PD-L din municipiul Botoşani, a declarat ieri că scandalul apărut după ce unul dintre consilierii prefecturali a fost acuzat de agresiune afectează in principal imaginea prefectului. "Aşa cum in cazul scandalului sexual de la Serviciul Permise insuşi prefectul a declarat că principalul vinovat este şeful, la fel prefectul trebuie să răspundă pentru angajaţii lui. Gheorghe Sorescu ar trebui să-şi dea demisia, pentru că un reprezentant al Guvernului este implicat in bătăi, face paradă de pistoalele de la briu şi face politică in timpul programului fără nicio jenă", a declarat democrat-liberalul.
La rindul său, deputatul Radu Drăguş l-a criticat pe prefect pentru decizia sa de a marca prin panouri informative o serie de lucrări care nu se desfăşoară in fapt. "Prefectul se implică activ in campania liberală. Doar pentru Mihălăşeni a comandat 14 panouri de marcare a lucrărilor pentru poduri şi podeţe, inainte de inceperea lucrărilor. Poate banii vor fi alocaţi, poate nu. Doar pentru a reliefa activitatea prolifică a Guvernului", a precizat Drăguş.
Democrat-liberalii l-au sfătuit pe prefect să părăsească prefectura prin uşa din faţă şi să nu se lase prins in capcana liberală care şi-l doreşte, in realitate, aruncat in cursa electorală