Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, liderul Mişcării Populare, Mihai Tâbuleac critică actuala conducere a judeţului în privinţa deciziei de a introduce noi contoare de apă, bazate pe cartele plătite anticipat. El cataloghează decizia autorităţilor ca fiind o bătaie de joc, care “ nu are legătură nici cu prevederile legale în vigoare și nici cu vreun proiect sau program, fiind totodată în totală contradicție cu promisiunile electorale. Legea prevede in mod clar că echipamentul de măsurare a consumului de apă se montează la punctul de delimitare între instalația operatorului și cea a consumatorului și se suportă de operator”. Potrivit unui comunicat de presă emis de filiala Botoşani a Mişcării Populare, “este inadmisibil să sancționezi consumatorii de bună credință, obligându-i să plătească un al doilea aparat de măsură, pentru că operatorul condus de executivul CJ Botoșani nu a reușit să rezolve, în cadru legal, problema restanțelor la plată! (…)Dincolo de faptul că este un act de nelegalitate, reprezintă și o dovadă dureroasă de obrăznicie și dispreț”.
Ţâbuleac susţine că actuala administraţie ar fi trebuit să se gândească mai întâi la problema recuperării întârzierii programului de investiții din fonduri europene, corelarea acestora cu lucrările de dezvoltare urbană executate de primăriile din Botoșani, Dorohoi și Flămânzi, dar şi problema continuării acțiunii de înlocuire a conductelor de azbociment care obligă operatorul să se ocupe mai mult de remedierea avariilor decât de serviciul de alimentare cu apă.