Un tânăr din Ungureni a fost prins de poliţişti în timp ce se plimba, fără a avea permis, pe un moped prin Săveni.
Ionuţ L. de 23 de ani din comuna Ungureni, a fost oprit în trafic, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar în urma cercetările s-a stabilit că nu are permis de conducere şi mai mult decât atât conducea şi beat.
Testat cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de a 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Mavromati pentru recoltarea probelor biologice.
Poliţiştii au deschis un dosar penal faţă de tânăr sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.