Cadrele didactice care doresc să susţină definitivatul au posibilitatea să se înscrie până pe 25 noiembrie, la nivelul unităţilor de învăţământ. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, între 25 noiembrie şi 2 decembrie are loc înregistrarea candidaţilor în aplicaţie şi înştiinţarea candidaţilor cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere.
După această etapă, urmează inspecţiile la clasă, activităţi care vor avea loc până pe 5 iunie. Între 15 şi 30 iunie are loc completarea dosarelor şi validarea fişelor de înscriere de către candidaţi, iar pe 14 iulie susţinerea probei scrise. Pe 19 iulie se afişează rezultatele, iar între 19 şi 20 iulie are loc înregistrarea contestaţiilor şi transmiterea la centrele de evaluare.
Între 21 şi 23 iulie are loc rezolvarea contestaţiilor, iar pe 24 iulie afişarea rezultatelor finale.
„Există metologia şi am transmis-o în fiecare unitate de învăţământ, astfel încât toate cadrele didactice să fie informate în timp util„, a declarat Mihaela Huncă, inspector general al IŞJ.
Notă minimă de promovare la definitivat este 8.