Un agent de la Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera a fost urmarit cu masina pe strada Marchian din municipiu, dupa ce a refuzat sa opreasca la semnalele politistilor de circulatie. Totul s-a intimplat in nopatea de simbata spre duminica, cind Serviciul Poliţiei Rutiere (SPR) a fost informat că Răzvan Petru Harafeniuc, de 21 de ani, din Vatra Dornei (jud. Suceava), agent la punctul de trecere a frontierei Stinca-Ştefăneşti de jumătate de an, ar fi urcat băut la volan.
Agenţii au dat in consemn autoturismul şi l-au localizat pe Strada Marchian. Deşi poliţiştii i-au făcut semn să oprească, şoferul şi-a continuat deplasarea pină in parcarea discotecii "Koma". Legitimat, tinărul a refuzat să sufle in etilotest. Celelalte două persoane din maşină (un poliţist de frontieră şi o tinără), au susţinut că acesta nu ar fi condus şi ar fi ieşit de la discotecă. Cum discuţiile riscau să degenereze, a fost nevoie de intervenţia altor două echipaje de poliţie.
Răzvan Petru Harafeniuc a fost condus la Spitalul Judeţean, in vederea recoltării probelor de singe, dar a refuzat. "I s-au intocmit actele premergătoare inceperii urmăririi penale sub aspectul săvirşirii infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei", a precizat comisarul şef Dumitru Zmău, şeful SPR.
Agenţii rutieri i-au ridicat şi permisul de conducere, care ii va fi reţinut pentru cel puţin trei luni, pentru neoprire la semnal. Tot ieri, reprezentanţii SPR au trimis o notă informativă la Inspectoratul General al Poliţiei Romane. Potrivit legii, refuzul de recoltare de probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei este considerat infracţiune, sancţionindu-se cu inchisoare de la unu la cinci ani. Cazul urmează să fie soluţionat de procurori.