Conform unor raportări ale prefecturii, directorii generali ai instituţiilor deconcentrate s-au autopremiat anul trecut cu sume brute intre şapte şi 109 milioane de lei vechi. La o iniţiativă venită din partea presei, prefectul de Botoşani a solicitat tuturor managerilor generali ai instituţiilor deconcentrate să prezinte fondul de premiere de care au beneficiat anul trecut structurile pe care le conduc şi partea pe care şi-au alocat-o ca premiu personal. Fondul de premiere este de 10 sau 2% din fondul total de salarii, in cazul funcţionarilor publici şi respectiv personalului contractual.
Doar 20 dintre instituţii au trimis materialele solicitate. Cel mai mare premiu şi l-a acordat Gheorghe Dănilă, directorul Oficiului Judeţean pentru Consultanţă Agricolă. In valoare de 109 milioane de lei vechi, acesta reprezintă peste 16% din fondul total de premiere. Vladimir Rizac, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, s-a recompensat, peste salariul din 2007, cu 80 de milioane de lei, suma reprezentind 3,2% din fondul de premiere al instituţiei.
De la Inspectoratul Judeţean de Poliţie a fost transmis doar fondul total de premiere şi se menţionează că beneficiarii sunt peste 1.000 de salariaţi. In valoare de 13 miliarde, acesta intrece orice alt fond de premiere. Sorin Grindei, şeful Agenţiei de Protecţia Mediului, a avut in 2007 un premiu de 60 de milioane de lei, mai exact 7,7% din fondul de premiere.
Premii de 50 de milioane la ITM şi AJOFM
Silvia Pasat, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, şi-a aprobat 52 de milioane, adică 4% din fond, Iulia Cocriş, de la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă, a beneficiat de 50 de milioane, adică 2,8% din banii pentru premii. Şeful Inspectoratului pentru Calitatea Seminţelor a luat 24,3% din fond, adică 38 de milioane, iar Dana Petrariu, directorul Direcţiei pentru Cultură, şi-a alocat 30% din totalul sumei, adică 35 de milioane. Stela Giosan, şefa Arhivelor Statului, a luat 27 de milioane de lei, adică 16% din totalul banilor. La Autoritatea de Sănătate Publică s-a raportat că trei directori au fost premiaţi cu 82 de milioane de lei, insemnind 6,6% din fondul de premii.
Trei instituţii au refuzat să precizeze valoarea bonusurilor
Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate susţine că, in 2007, premiul a fost de 7,5 milioane de lei pentru oricare salariat, la fel ca la Serviciul de Gospodărire a Apelor. Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii in Agricultură, şi Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au comunicat că fondul de premiere e repartizat de către foruri superioare, fără a oferi şi alte detalii. Nu au catadicsit să trimită informaţii Direcţia Agricolă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi nici Garda Financiară. "Conform legii directorul repartizează fondul de premiere conform competenţelor profesionale ale angajaţilor. Nu este ilegal să iţi dai singur premiu, dar e o chestiune de moralitate să fii imparţial şi să recompensezi toţi salariaţii pentru un an de muncă", a declarat Gheorghe Sorescu, prefectul de Botoşani. Modul de premiere, dar şi competenţele profesionale ale directorilor vor fi discutate in Colegiul Prefectural de la sfirşitul lunii