Joi au avut loc alegerile pentru desemnarea noului preşedinte al Consiliului Elevilor de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu. În competiţie au intrat Lusian Andreescu, Eduard Mititelu şi Andrei Alexandru Tomac, iar în urma votului câştigător a devenit Eduard Mititelu (foto), care a fost votat de 634 din cei 935 de alegători.
Funcţia de secretar a revenit, după alegeri, Roxanei Puiu, care a obţinut 547 din cele 920 de voturi valabil exprimate. Ea l-a avut contracandidat pe Silviu Constantin Trifanov.
One thought on “A fost ales noul preşedinte al Consiliului Elevilor la Colegiul Eminescu”