Preotul Mihai Toma a recidivat in contrabanda cu tigari

Parintele Mihai Toma de la Dorohoi a fost prins din nou de politistii de frontiera cu masina captusita cu "iarba dracului". De data aceasta, parintele a fost prins pe drumul european E 85, in apropierea punctului de trecere a frontierei Siret (jud. Suceava). Politistii de frontiera suceveni nu stiau cine este la volan, dar au oprit masina pentru control.
Dupa ce au verificat documentele, oamenii legii au dorit sa controleze si masina. Cu aceasta ocazie, ei au descoperit mai multe pachete de tigari marca "Ronson", de provenienta ucraineana, ascunse in semiaripi fata si spate, in banchete, in plafon si portiere. "Avand in vedere cele constatate, s-a luat masura intoarcerii mijlocului de transport in PTF Siret, unde la controlul vamal, lucratorii vamali au gasit 1.500 pachete de tigari, cu o valoare de 2.775 de lei, care au fost ridicate in vederea confiscarii", se precizeaza intr-un comunicat oficial emis ieri in comun de Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Suceava si Directia Regionala Vamala Iasi. Totodata, parintele Mihai Toma, in varsta de 56 de ani, a fost sanctionat contraventional cu o amenda de 7.000 de lei, iar autoturismul acestuia, marca "Daewoo", cu numere de inmatriculare de Buzau, a fost retinut pana la achitarea contraventiei.
In luna mai a anului trecut, parintele Mihai Toma, care slujeste acum la o parohie din Dorohoi, a mai fost prins cu tigari fara documente. Atunci, parintele, care conducerea un Volkswagen Transporter, a fost oprit de un echipaj al Politiei Rutiere, undeva langa Mihaileni. Dupa verificarea masinii, politistii au gasit sub capitonajul portierelor 570 de pachete de tigari. Parintele Mihai Toma a sustinut atunci ca tigarile nu ii apartin si ca asigura numai transportul, dar pachetele au fost confiscate, iar parintele a fost sanctionat cu avertisment. Pentru aceasta fapta, in luna decembrie, el a fost chemat si judecat de inaltii prelati ai Bisericii Ortodoxe Romane, care l-au sanctionat cu avertisment si dojana duhovniceasca. Decizia s-a bazat pe dispozitiile unui articol din regulament care prevede ca "le este oprit preotilor si diaconilor a se indeletnici cu afaceri incompatibile cu chemarea lor".