Procurorii DIICOT au emis, în noaptea de joi spre vineri, ordonanţe de reţinere pe numele celor cinci poliţişti de frontieră implicaţi în dosarul privind traficul de ţigări pe frontiera verde. Anbcheta a vizat 11 persoane, însă dintre acestea, doar nouă sunt învinuite în dosar.
Pe lângă cei cinci poliţişti acuzaţi de abuz în serviciu în formă calificată şi constituire de grup infracţional organizat, ancheta o vizează şi poe Lucia Cheibaş, o femeie de 42 de ani care se află deja în arest preventiv. Ea a fost arestată în luna august, după ce a fost prinsă transportând cu un Nissan Navara peste 15.000 de pachete de ţigări. Ea este cercetată în alte două dosare.
Vă reamintim că joi dimineaţă procurorii DIICOT au efectuat 13 percheziţii la domiciliile unor persoane care formau o grupare specializată în contrabanda cu ţigări.
Potrivit anchetatorilor, gruparea infracţională era monitorizată din aprilie a anului în curs. Cele 11 persoane implicate au reuşit să introducă în ţară ilegal peste 78.000 de pachete cu ţigări de provenienţă moldovenească, iar din aprilie şi până în prezent cei vizaţi au încercat să introducă încă 249.600 de pachete cu ţigări, însă au abandonat acţiunea după ce au văzut în zonă alţi poliţişti.