O societate privată din Botoşani va prelua arhivele din zona industrială. Directorul Casei Judeţene de Pensii, Marius Budăi, susţine că cel mai probabil în maxim două luni vor fi eliberate şi adeverinţele pensionarilor, necesare recalculării pensiilor. La nivelul judeţului, adeverinţele sunt necesare la peste 20 de mii de oameni. Aceștia au fost angajați ai unităților economice de stat, acum lichidate, și au nevoie de adeverințe, eliberate pe baza consultării arhivelor, pentru a dovedi că au lucrat la grupele speciale de muncă, astfel putând beneficia de drepturile intergrale de pensie.
„Cam în două luni de acum încolo, cred că vor fi eliberate adeverinţe, pentru că trebuie arhiva preluată, stocată şi abia după aia sub supravegherea Arhivei Naţionale să se poată elibera adeverinţele. Au apărut şi normele de aplicare. Societatea are spaţiu la o fabrica de lapte, cum mergi spre Dorohoi, unde au fost închiriate câteva camere. Va dura cam o lună de zile până le premia, până le aranjează. Arhivele sunt acum la lichidatori. Oamenii erau de la Armonia, Integrata, Textila. Ne aşteptăm să avem oameni şi de la Dorohoi, de la Stipo, care să ne solicite aceiaşi chestie„, a spus Budăi.
La nivelul municipiului Botoşani sunt în această situaţie peste 2000 de oameni. Potrivit lui Budăi, după obţinerea adeverinţelor, persoanele în cauză vor trebui să se prezinte la Casa Judeţeană de Pensii pentru recalculare.
Mă numesc Gradinariu Viorica unde pot găsi arhivele de la fabrica de sticlă Dorohoi ca am 62 de ani si nu-mi găsesc anii de pensie care am lucrat la Dorohoi intre anii 1975-1990