Ion Ananie, invatatorul care a uitat-o incuiata in scoala pe Brandusa Alina Paduraru, eleva in clasa a IV-a la Scoala Oraseni Schit, a fost sanctionat cu avertisment. In acest caz au fost derulate doua anchete, una la nivelul scolii coordonatoare si una a Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ). Elena Cardei, directorul Scolii Cristesti, sustine ca au fost propuse trei sanctiuni, respectiv diminuare salariala de 5% sau 10% pe trei luni si avertisment. La nivelul consiliului profesoral, 11 cadre didactice au votat pentru diminuare salariala, 16 pentru avertisment, iar trei s-au abtinut. Directorul a mai precizat ca Ion Ananie nu va mai beneficia de premiul de 2%, nu va putea depune dosar pentru salariu de merit si se va alege si cu diminuarea calificativului anual.
La consiliul profesoral a fost prezenta si Stefania Simanschi, consilier juridic in cadrul ISJ. Ea a confirmat sanctiunea primita de invatator, adaugand ca acesta nu mai va fi cadru coordonator al scolii Oraseni Schit. Oficialul a mai precizat ca sotia invatatorului, secretar la scoala coordonatoare, a declarat ca va fi depusa o contestatie. "Noi il asteptam in colegiul de disciplina", a mai precizat Stefania Simanschi.
Adriana Miron, mama fetitei, nu a primit inca o comunicare oficiala in legatura cu sanctiunea aplicata invatatorului, insa e hotarata sa se adreseze instantei. "Prima data domnul invatator a recunoscut ca a uitat-o pe fetita incuiata in scoala, apoi si-a schimbat declaratia. Nu e adevarat ca vrem sa ne razbunam, dar nu pot sa-l iert. Fetita nu prea se simte bine, tresare prin somn si ii este frica sa iasa noaptea din casa", a declarat Adriana Miron.
Pe 13 noiembrie, Brandusa Alina Paduraru a fost oprita la scoala dupa finalizarea cursurilor pentru ca s-a incurcat la lecturarea unui text. Invatatorul a uitat de ea, a incuiat scoala si a plecat acasa, la Cristesti. Dupa cateva ore, fetita a fost gasita lesinata in sala de clasa de mama ei, care era si femeie de serviciu in scoala. Dupa incident mama a renuntat la slujba.
In acest caz a fost derulata si o ancehta a politistilor, dosarul intocmit de acestia urmand sa fie inaintat procurorilor