Primarul Ovidiu Portariuc si-a exprimat dezamagirea ca in urma cu doi ani se numara, impreuna cu liderul PNL Botosani, Florin Turcanu, printre organizatorii Targului Agro-Zoo de la Popauti, iar acum nici macar nu a fost invitat. Portariuc a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca la primele editii ale targului, jumatate din standuri au fost organizate de el.
„Daca tin bine minte, in urma cu vreo doi ani, inainte de alegeri, eram printre organizatori, alaturi de domnul Turcanu, atunci cand erau mai putini cei care ofereau ajutor si sprijin. Si pot sa spun ca am contribuit in mare masura la organizarea primei editii al acestui targ. Daca nu mai mult de jumatate din logistica care s-a pus acolo, in acele momente de opozitie, si poate domnul Turcanu isi aminteste, ca nu era nimeni alaturi de domnia sa, cand am facut acea alianta am inceput prin organizari de targuri in care ne-am unit eforturile si am reusit sa o facem, impotriva rezistentei celor de la PDL si piedicilor puse. Sper sa-si aduca si domnul Turcanu aminte de acele momente cand l-am sprijinit, am fost alaturi de el si am reusit sa initiem prima editie„, a spus Portariuc.
Acesta a afirmat ca la editia din acest an nici macar nu a fost invitat de Florin Turcanu, insa, daca colegul din alianta ii va cere sprijinul, il va ajuta din punct de vedere logistic.
„Nu am primit o invitatie, iar atunci am fost organizator, impreuna cu domnul Turcanu. Intre timp domniile lor si l-au asumat in totalitate. Ii felicit si ma bucur pentru asta si sper sa fie de la an la an o editie mai puternica si cu succes, cu participari mari din afara judetului„, a adaugat Portariuc.