Un marş ciclist a fost organizat, joi, pe principalele străzi din municipiul Botoşani, cu prilejul Săptămâna Mobilităţii Europene. Aproximativ 20 de biciclişti de toate vârstele au pedalat pe Piaţa Revoluţiei- Calea Naţională până în Zona Industrială şi retur.
Participanţii susţin mersul pe bicicletă ca mod de viaţă sănătos, dar şi ca o formă de protecţie a mediului.
La întoarcerea în Piaţa Revoluţiei, cicliştii au fost întâmpinaţi de subprefectul Sebastian Tocariu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Eugen Mateciuc, dar şi de directorul Primăriei, Cristian Ţebecailo.
Bicicliştii au cerut mai multe piste pentru ei, dar şi mai multe acţiuni de mediu derulate de autorităţi.