Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a participat, luni dimineaţă, la festivitatea organizată la deschiderea noului an şcolar, la Colegiul Economic Octav Onicescu din municipiu. El le-a vorbit elevilor prezenţi la manifestare despre importanţa educaţiei.
“Educaţia face diferenţa între un om complet şi un incomplet. Un om care poate fi independent, care poate fi pe picioarele sale, care să poată să ia decizii singur, în cunoştinţă de cauză, care poate să-şi făurească o carieră, pentru că nu uitaţi, peste puţin timp nu veţi mai fi întreţinuţi de părinţii voştri şi de familia voastră. Va trebui să vă faceţi o familie, un drum în viaţă şi doar educaţia vă poate ajuta să realizaţi acest lucru”, a spus primarul.
VEZI AICI DECLARATIA COMPLETA A PRIMARULUI!
De altfel, primarul Ovidiu Portariuc este absolvent al Colegiului Economic Octav Onicescu.
Imediat după festivitatea de la Economic, Ovidiu Portariuc a mers la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, însoţit de viceprimarul Cătălina Lupaşcu.
A ocolit Liceul Mihai Eminescu onoratul domn primar ! I-o fi fost frica de cainii din parculet !