Consiliul de Administraţie al societăţii Nova Apaserv va prezenta miercuri, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, situaţia societăţii după primul semestru. Societatea a ratat indicatorii propuşi pentru prima jumătate a acestui an. Astfel, cifra de afaceri a societăţii a fost de 14,9 milioane de lei faţă de 15 milioane de lei, iar profitul obţinut s-a redus de la o prognoză de 123.000 de lei la 115.000 de lei. Datoriile societăţii la bugetul statului au ajuns la 6,5 milioane de lei, societatea fiind executată de fisc. ” Am fost marţi personal la Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi pentru a obţine suspendarea executării silite. Au luat la cunoştinţă de solicitarea noastră şi au spus că vor analiza”, a declarat Gabriel Cârlan, directorul societăţii.
Reprezentanţii societăţii nu s-au încadrat nici în prognoza ce priveşte restructuarea personalului, prevederile erau de 445 persoane, iar la jumătatea anului numărul angajaţilor era de 461 persoane.